Calculeaza amprenta de carbon, Emisii CO2, incalzirea gloabala a planetei, ce poti face tu?, salveaza planeta prin lucruri mici

Produsele „verzi” pot avea si consecinte negative

Consumul de produse prezentate ca fiind prietenoase față de mediul înconjurător oferă consumatorilor senzația că dăunează mai puțin și astfel încurajează consumul. Este concluzia unui studiu realizat de o echipă de cercetători americani din cadrul Școlii de Management și Știința Mediului din Santa Barbara și publicat recent în revista științifică Stanford Social Innovation Review.

produse verziPotrivit autorilor, avantajele care țin de natura ecologică a produselor îi încurajează pe consumatori să le cumpere, chiar dacă nu ar fi avut strictă nevoie de ele. De asemenea, deținătorii de astfel de produse tind să le folosească mai des sau mai mult decât ar fi folosit produse convenționale în același scop. Cercetătorii au numit acest fenomen „efectul de recul” și l-au explicat folosind drept exemplu mașinile hidride:

“Să spunem că deținătorul unui SUV vechi care consumă mult combustibil își cumpără un SUV hibrid, cu un consum redus – clar o versiune mai ecologică a ceea ce avea înainte. În mod normal, șoferul și-ar reduce consumul și emisiile, dacă ar conduce la fel de mult ca înainte. Însă, există dovezi clare care arată că respectivul consumator va folosi o parte din banii economisiți pentru a conduce mai mult (luându-și un job mai departe de casă sau mutându-se mai departe de serviciu, de exemplu). Cu cât este mai pronunțat acest fenomen, cu atât vehiculul hibrid devine mai puțin verde.”

Autorii susțin că fenomenul se aplică și pentru alte produse ecologice, printre care și cele care folosesc tehnologia LED. Deși, în acest moment, este tehnologia de iluminat cea mai eficientă energetic, cea mai rezistentă și cea mai puțin poluantă, apariția ei a condus de fapt la o creștere a consumului energetic. Cu scuza că folosesc produse ecologice, consumatorii au început să folosească becurile LED un timp mai îndelungat decât cel în care le foloseau pe cele incandescente, au început să lumineze mai multe zone și și-au cumpărat produse mai mari (precum televizoare LED cu ecrane imense).
Cercetătorii concluzionează că, astfel, folosirea produselor ecologice s-ar putea dovedi, pe termen lung, în defavoarea societății și a mediului înconjurător.

sursa: green-report.ro

Categorii: Azi ma simt verde | 07.03.2016 1 Comment »


Afisari: 1129

One Response to “Produsele „verzi” pot avea si consecinte negative”

  1. nimeni Says:
    March 15th, 2016 la 11:36 am

    Acu alta dandana!
    SI-asa-i bine, si-asa-i bine, cum o dai, tot ca naiba vine!

    Educatia este cheia salvarii, nu consumerismul!

Comentarii

proiect realizat sub amprenta:
bcr toyota alpha bank
initiatori:
credite bancare carduri bancare depozite bancare leasing
parteneri:
parteneri media:
jocuri fotbal jocuri fotbal
sustinem:
Cod Verde Case-Ecologice Stop CO2
 
web development by Filip NET
design by Olivia Design