Calculeaza amprenta de carbon, Emisii CO2, incalzirea gloabala a planetei, ce poti face tu?, salveaza planeta prin lucruri mici

China ‘exporta’ poluarea sa atmosferica in vestul SUA

Măsurile luate pentru îmbunătățirea calității aerului de pe coasta de vest a SUA au avut efecte mai mici decât se sconta din cauza aerului poluat adus de vânt dinspre China, relevă un studiu publicat luni în revista britanică ‘Nature Geoscience’, relatează AFP.

‘Vântul dominant din vest a împins poluarea’ peste Oceanul Pacific sau, altfel spus, ‘China și-a exportat poluarea atmosferică în vestul SUA’, a explicat coordonatorul cercetării, Willem Verstraeten, de la Universitatea Wageningen din Olanda, specialist la Royal Netherlands Meteorological Institute.

poluare ChinaOamenii de știință au ajuns la această concluzie după ce au analizat observații făcute prin satelit și un model informatic al deplasării moleculelor în partea inferioară a atmosferei.

Între anii 2005 și 2010, pe coasta de vest a SUA, s-a înregistrat o scădere cu 20 % a emisiilor de oxizi de azot, care provin mai ales de la transportul rutier și contribuie la formarea de ozon, poluant major, care provoacă probleme respiratorii și reduce capacitatea plantelor de a efectua procesul de fotosinteză.

‘Surprinzător însă, această scădere a ameliorat doar puțin calitatea aerului din zonă, în special în privința concentrației de ozon’, a explicat expertul olandez.

Această cercetare arată că ‘atmosfera este mai degrabă mondială decât locală’, a subliniat cercetătorul, menționând că măsurile luate pentru ameliorarea calității aerului trebuie să fie atât locale, cât și planetare.

Totodată, el a ținut să menționeze că, la rândul ei, ‘China nu este doar exportator de poluare aeriană’, fiind și ea ‘afectată de poluarea venită din altă parte’.

sursa: Agerpres.ro

Categorii: stiri america, Stiri Externe | 11.08.2015 No Comments »


Afisari: 1362

Comentarii

proiect realizat sub amprenta:
bcr toyota alpha bank
initiatori:
credite bancare carduri bancare depozite bancare leasing
parteneri:
parteneri media:
jocuri fotbal jocuri fotbal
sustinem:
Cod Verde Case-Ecologice Stop CO2
 
web development by Filip NET
design by Olivia Design