Calculeaza amprenta de carbon, Emisii CO2, incalzirea gloabala a planetei, ce poti face tu?, salveaza planeta prin lucruri mici

Cei mai mari responsabili pentru schimbarile climatice

Responsabil pentru 75% din totalul emisiilor este sectorul energetic. Iar din cele 196 de tari de pe glob, 10 dintre ele acopera trei sferturi din cantitatea totala de emisii.

poluareIn timp ce cercetătorii aproape că au ajuns la un consens legat de contribuţia omenirii la schimbările climatice, fiind 95% că încălzirea globală este cauzată de activităţile umane, diverse grupări politice continuă să nege acest fapt, iar lipsa unor măsuri globale concertate pentru a preveni aceste schimbări creşte în fiecare moment riscul unor fenomene de proporţii catastrofice.

De la creşterea radiaţiilor şi a furtunilor de ultraviolete, până la foamete şi conflicte civile, toate acestea sunt posibile urmări pe care comunitatea ştiinţifică le atribuie absenţei unei strategii de combatere a efectelor încălzirii globale.
În spatele ameninţării schimbărilor climatice, pe care ministrul britanic al Afacerilor Externe o compară cu ameninţarea unui război nuclear, se află însă doar câţiva jucători de pe scena geopolitică. Potrivit infograficului emisiile poluante sunt împărţite atât de ţările dezvoltate, cât şi de ţările în curs de dezvoltare: dacă un sfert din totalul emisiilor provine din China, pe locul doi se situează Statele Unite ale Americii, cu cel mai mare raport între cantitatea de emisii şi numărul locuitorilor, de opt ori mai mult în cazul Indiei.

Potrivit unei anchete The Guardian, pentru criza climatică a secolului nostru ar fi responsabile doar 90 de companii, dintre care majoritatea activează în industria petrolului, a gazelor naturale și a cărbunelui. Autorul cercetării citate de ziarul britanic, Richard Heede, om de știință la Climate Accountability Institute din Colorado, spune că există mii de firme producătoare de petrol, gaze naturale și cărbune în întreaga lume, dar că cei care iau deciziile ar putea încăpea într-un autobuz sau două. Jumătate din emisiile cu gaz de seră estimate în prezent au fost generate doar în ultimii 25 de ani, mult după data la care guvernele și corporațiile au început să-și dea seama că sporirea emisiilor cu gaz de seră cauzează schimbări climatice periculoase.

Sursa: Totb.ro

Categorii: Despre CO2 | 17.07.2015 No Comments »


Afisari: 947

Comentarii

proiect realizat sub amprenta:
bcr toyota alpha bank
initiatori:
credite bancare carduri bancare depozite bancare leasing
parteneri:
parteneri media:
jocuri fotbal jocuri fotbal
sustinem:
Cod Verde Case-Ecologice Stop CO2
 
web development by Filip NET
design by Olivia Design