Calculeaza amprenta de carbon, Emisii CO2, incalzirea gloabala a planetei, ce poti face tu?, salveaza planeta prin lucruri mici

Cererea crescuta de hartie obliga la combinarea fibrelor reciclate cu cele naturale

Un nou raport arată că folosirea produselor din fibră de lemn proaspătă sau a celor din fibră reciclată nu se află în opoziţie, ci sunt complementare. Pentru a ţine pasul cu cererea ridicată de hârtie, e nevoie de folosirea unui amestec de materiale.

reciclare hartieRata de recuperare a hârtiei folosite, ca să fie reciclată, se apropie de 70 de procente în Statele Unite şi în Europa şi 80 de procente în Japonia. Pentru a ţine pasul cu cererea de hârtie e nevoie să se folosească atât fibră proaspătă, cât şi fibră reciclată, potrivit premisei unei noi lucrări a Consiliului Mondial de Afaceri pentru Dezvoltare Durabilă (WBCSD).

În 2012, 400 de milioane de tone de hârtie şi carton au fost produse şi consumate la nivel global, o cifră dublă faţă de cea din 1985, arată raportul. Având în vedere că populaţia planetei continuă să se extindă, iar standardele de viaţă cresc, cercetătorii se aşteaptă ca această cifră să crească cu încă 40 de procente până în 2028. În timp ce mulţi ar pleda mai degrabă pentru reducerea folosirii hârtiei în primul rând, confruntaţi cu această cerere de hârtie în creştere, e totuşi important să se găsească o fibră sustenabilă.

Raportul descrie cea mai eco-eficientă utilizare a fibrei de lemn pentru producerea hârtiei şi a cartonului ca fiind un sistem în cascadă. „Într-un sistem simplu de cascadă, fibra proaspătă e scoasă din pădure şi folosită pentru producerea articolelor din lemn şi hârtie, care sunt recuperate după ce au fost folosite, iar fibrele reciclate sunt refolosite pentru fabricarea hârtiei şi cartonului, până când acestea devin necorespunzătoare, moment în care sunt arse pentru energie, înlocuind combustibilii fosili”, arată autorii lucrării.
Astfel, în timp ce reciclarea constantă a hârtiei este extrem de importantă pentru diminuarea nevoii de fibră proaspătă, este în continuare necesară şi obţinerea de fibră proaspătă, în paralel, pentru alimentarea continuă a acestui sistem cascadă şi pentru a ţine pasul cu cererea globală de hârtie.

sursa: green-report.ro

 

Categorii: Reciclare | 16.06.2015 No Comments »


Afisari: 1074

Comentarii

proiect realizat sub amprenta:
bcr toyota alpha bank
initiatori:
credite bancare carduri bancare depozite bancare leasing
parteneri:
parteneri media:
jocuri fotbal jocuri fotbal
sustinem:
Cod Verde Case-Ecologice Stop CO2
 
web development by Filip NET
design by Olivia Design