Calculeaza amprenta de carbon, Emisii CO2, incalzirea gloabala a planetei, ce poti face tu?, salveaza planeta prin lucruri mici

5 iunie – Ziua Mondiala a Mediului

Data de 5 iunie a fost declarată Ziua Mondială a Mediului în urma desfăşurării primei conferinţe a Naţiunilor Unite privind omul şi mediul înconjurător care a avut loc în Suedia, la Stockholm, în perioada 3-14 iunie 1972 şi care a reunit reprezentanţi din 113 ţări. Gazda Zilei Mondiale a Mediului 2013 este Mongolia.

Ediţia din acest an a Zilei Mondiale a Mediului este sărbătorită sub sloganul “Gândeşte-Mănâncă-Salvează!”, o temă care face referire la responsabilitatea faţă de mediul înconjurător.ziua mondiala a mediului

Potrivit informaţiilor Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO), citate într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, în fiecare an sunt risipite 1,3 miliarde de tone de alimente, acestea devenind deşeuri alimentare, în timp ce milioane de oameni suferă de foame.

În România, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), în colaborare cu Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” organizează, miercuri, un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Mediului la care vor participa reprezentanţi ai Ministerul Mediului, Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Gărzii Naţionale de Mediu , Administraţiei Fondului pentru Mediu, Administraţiei Naţionale Apele Române, Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului, Universităţii Ecologice din Bucureşti, Primăriei Capitalei, Primăriei Sectorului 1 şi elevi ai Şcolii Generale nr. 94 din Bucureşti, informează Agerpres.

De asemenea, Coaliţia pentru Mediu din România, Salvaţi Roşia Montană şi Asociaţia “România Fără Ei” pun bazele acţiunii “Noaptea Mediului“, prin care se ia atitudine în faţa distrugerii sistematice a naturii.

Astfel, în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Sighişoara, Sibiu, Oradea, Timişoara şi Alba Iulia vor avea loc campanii de informare stradală a cetăţenilor, precum şi un miting organizat în Piaţa Universităţii din Capitală, în zona statuilor.

Sursa: rtv.net

 

Categorii: Azi ma simt verde, Stiri Externe, Stiri Romania, Vreau sa ma implic | 05.06.2013 No Comments »


Afisari: 1239

Comentarii

proiect realizat sub amprenta:
bcr toyota alpha bank
initiatori:
credite bancare carduri bancare depozite bancare leasing
parteneri:
parteneri media:
jocuri fotbal jocuri fotbal
sustinem:
Cod Verde Case-Ecologice Stop CO2
 
web development by Filip NET
design by Olivia Design