Calculeaza amprenta de carbon, Emisii CO2, incalzirea gloabala a planetei, ce poti face tu?, salveaza planeta prin lucruri mici

ATITUDINEA R – ia atitudine privind pre-colectarea selectiva

ATITUDINEA R – programul pilot al campaniei de informare- are ca scop conştientizarea şi informarea participanţilor (copii, cadre didactice, părinţi) asupra importanţei pre-colectării selective şi formarea unui comportanmet eco-civic faţă de mediul înconjurător.

În cadrul proiectului vor fi efectuate şi implementate periodic programe de pre-colectare selectivă, prin organizarea unor competiţii între şcoli. Proiectul pilot ATITUDINEA R va fi implementat în 8 şcoli din Sectroul 1, în perioadareciclaremartie – iunie 2013 și peste 2.000 de elevi din clasele a III-a şi a IV-a vor participa activ la aceste acțiuni.

ATITUDINEA R îşi propune să înveţe copii, într-o manieră originală, ce înseamnă pre-colectarea selectivă a deşeurilor şi de ce este important să dezvolte acest timp de comportament. La rândul lor, copii vor deveni comunicatori către adulţi, sensibilizându-i şi generând o schimbare atitudinală faţă de importanţa colectării pre-selective a deşeurilor.

„Considerăm că este datoria noastră civică să ne implicăm activ în protejarea mediului înconjurător care, în final, înseamnă un mediu de dezvoltare sănătos pentru tânăra generaţie. Trebuie subliniat că efortul Romprest nu ar fi fost suficient fără sprijinul autorităţilor locale, centrale şi guvernamentale care nu numai că s-au alăturat demersului nostru, dar au contribuit la reuşita acestui proiect”, a declarat Elena Barabancea, Director Direcţia Management Romprest.

Însuşirea comportamentului eco-civic al elevilor va fi testat printr-o competiţie între şcolile participante. Astfel, fiecare şcoală, clasă sau copil participant la campanie poate fi câştigător. Şcolile participante se pot înscrie la cele trei concursuri din cadrul campaniei: „Crează-ţi propria piesă de teatru din deşeuri reciclabile”, „Şcoala eco” şi „Eco Paparazzo”, care vor fi premiate de Romprest in cadrul unei gale care va avea loc în iunie. Concursurile sunt jurizate de Romprest conform Regulamentului campaniei,  ce va fi afisat pe site-ul Romprest: www.romprest.ro.



Categorii: Concursuri verzi, Reciclare, Stiri Romania, Vreau sa ma implic | 29.03.2013 No Comments »


Afisari: 1305

Comentarii

proiect realizat sub amprenta:
bcr toyota alpha bank
initiatori:
credite bancare carduri bancare depozite bancare leasing
parteneri:
parteneri media:
jocuri fotbal jocuri fotbal
sustinem:
Cod Verde Case-Ecologice Stop CO2
 
web development by Filip NET
design by Olivia Design