Calculeaza amprenta de carbon, Emisii CO2, incalzirea gloabala a planetei, ce poti face tu?, salveaza planeta prin lucruri mici

Comercializarea produselor etichetate fraudulos “bio” sau “eco” va fi oprita

Comercializarea produselor etichetate în mod fraudulos cu inscripţii care conţin denumirea “bio” sau “eco” va fi sancţionată nu doar prin amenzi, ci ar putea atrage şi oprirea temporară de la comercializare a produselor în cauză, conform unei hotărâri adoptate, miercuri, de Guvern.

produse-eco

“Operatorilor care folosesc fraudulos termenii: “ecologic”, “biologic”, “organic” sau abrevierile acestora, precum “bio”, “eco”, drept mărci comerciale sau practici de utilizare în producţia, procesarea, ambalarea, transportul, depozitarea şi distribuţia produselor, inclusiv pe eticheta produsului, pe materialele publicitare şi pe documentele comerciale, care pot induce în eroare consumatorul şi care nu sunt obţinute în conformitate cu regulile de producţie ecologică li se va aplica, pe lângă amenda contravenţională, şi o sancţiune contravenţională complementară, de oprire temporară de la comercializare a produselor în cauză, conform prevederilor art.91 alin.(2) al Regulamentului (CE) 889/2008″, a informat Guvernul.

Sancţiunile au fost stabilite în vederea respectării prevederilor Regulamentului (CE) 834/2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice.

Sursa: Financiarul.ro


Categorii: Alimentatie, Shopping, Stiri Romania | 28.03.2013 No Comments »


Afisari: 1291

Comentarii

proiect realizat sub amprenta:
bcr toyota alpha bank
initiatori:
credite bancare carduri bancare depozite bancare leasing
parteneri:
parteneri media:
jocuri fotbal jocuri fotbal
sustinem:
Cod Verde Case-Ecologice Stop CO2
 
web development by Filip NET
design by Olivia Design