Calculeaza amprenta de carbon, Emisii CO2, incalzirea gloabala a planetei, ce poti face tu?, salveaza planeta prin lucruri mici

Ziaristul care a invins Gold Corporation in justitie: Ion Longin Popescu, despre lupta pentru salvarea Rosiei Montane

A adunat peste 2000 de file despre Rosia Montana. Este printre primii jurnalisti care s-au dedicat luptei impotriva proiectului minier din Muntii Apuseni si singurul care a fost dat in judecata de compania Gold Corporation pentru vatamarea imaginii, dar a castigat batalia si duce razboiul mai departe pana va vedea turismul inflorind in Rosia Montana. Ziaristul Ion Longin Popescu nu a ezitat sa taxeze, in paginile Formulei As, numar de numar, din 2002 pana in prezent, ilegalitatile comise de compania canadiana in complicitate cu autoritatile romane care vor sa distruga locuri unice in Europa pentru imbogatirea unei firme straine. Cititi, intr-un interviu pe larg, despre inceputurile proiectului minier si calea pavata cu ilegalitati, coruptie, presiuni si manipulari care a dus Rosia Montana in pragul distrugerii.

ion_longin_popescu

Ce v-a determinat sa va implicati in campania pentru salvarea Rosiei Montane?

Auzisem vag despre Rosia Montana si despre faptul ca acolo ar fi venit o companie canadiana infiintata de un roman pentru a exploata haldele de steril. Asa i-a pacalit pe primar, pe presedintele consiliului judetean, pe cei de la minister, de la Agentia Nationala de Resurse Minerale ca vine sa exploateze resturile de aur din steril care se gaseau in cantitati de sute de mii de tone in anumite zone din muntii Apuseni. Dupa ce a obtinut asta cu usurinta, s-a razgandit si a trecut la ideea de a exploata aur direct din munte. Acesta venea din Australia, il cheama Frank Timis, originar din Borsa, Maramures. De coada lui atarna o tinichea destul de urata, fusese condamnat la amenda penala pentru trafic de droguri.

Am inceput sa scriu despre proiectul de la Rosia Montana in anul 2002, cand, interesat de subiect, am aflat ca acolo sunt rezervele strategice de aur ale Romaniei pe care se pregatesc sa le exploateze altii, nu romanii. Aceasta firma cu care a venit Frank Timis era inregistrata in paradisuri fiscale si a obtinut de la guvernul roman, odata cu toata zona Apusenilor, scutire de impozite. Incet-incet, localnicii au inceput sa realizeze ca li se pregateste ceva rau. Eu am continuat sa scriu, am cunosct ecologisti romani, straini, asa am cunoscut-o si pe Ruth Rosenhek, activista din Australia, care s-a implicat, a venit in vizita la Rosia Montana si era foarte vehementa in ce priveste consecintele unei astfel de exploatari, care in varianta initiala s-ar fi intins pe 4.000 de hectare, in varianta de astazi e de sub 2.000 de hectare, dar exploatarea celor patru munti care au cea mai mare concentratie de aur este prevazuta in proiectul actual. Cantitatile cele mai mari de aur se gasesc in Carnic si Orlea, strabatute de galerii romane sub forma de trapez, unice in Europa, si in Jig Vaidoaia, unde este o galerie romana in forma de triunghi, de asemenea unica.

In perioada 2003-2004 am fost poate mai vehement decat astazi, m-am implicat intr-un mod care nu se prea practica in presa anglo-saxona, de regula jurnalisii publica cele doua opnii - pro si contra. Daca cineva este pro si isi aduce toate argumentele jurnalistii cauta si pe cineva care este impotriva pentru a lasa cititorul sa traga o concluzie. Eu nu sunt adeptul acestui gen de presa pentru ca eu cred ca cititorul, mai ales cel care n-a fost acolo, n-a vizitat, habar n-are ce inseamna o exploatare miniera, isi formeaza mai greu o opinie, si am considerat necesar sa il ajut putin, pentru ca m-am documentat, am fost la Viena, la directorul Institutului de Drept European, el m-a lamurit ca disproportia dintre volumul de actiuni detinut de stat si cel detinut de investitor este absolut defavorabil Romaniei si aminteste de epocile coloniale, cand investitorii detineau 80-90%, cum era in Persia de exemplu, unde statul detinea 2% din exploatarea de petrol.

Ce impresie va lasa Rosia Montana?

In 2002 am fost prima data in Rosia Montana. Este unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pamant. Chiar si unde muntele este golas, unde sunt fasii fara vegetatie, culoarea rocilor spre auriu este splendida si creeaza o atmosfera speciala, nu o gasesti in multe locuri. Mi-a confirmat aceasta impresie un englez care a fost acolo si a stat vreo trei saptamani, arhitectul printului Charles. El a inceput acolo restaurarea unei case parohiale, cu tehnici adevarate de restaurate, cu materialele originale din care a fost construita cladirea, nu cum face Gold Corporation care a distrus o cladire prin restaurare, ca a bagat in ea beton si otel. Doar pentru peisaj, Rosia Montana are o valoare inestimabila. Se stie ca este o convietuire intre mesteceni si aur: nu intotdeauna unde sunt mesteceni este aur, dar unde este aur sunt si mesteceni.

De ce sustin autoritatile romane un proiect in defavoarea romanilor? Au fost pacalite?

Autoritatile au fost, pe o parte, pacalite, pe de alta parte s-au lasat pacalite. Mai degraba s-au lasat „pacalite”, pun in ghilimele pacalite ca sa nu spun corupte, pentru ca, de fapt, trebuie sa inteleaga lumea ca e vorba de coruptie. Primul care a semnat in cunostinta de cauza cu deschiderea totala de a pacali statul a fost directorul Agentiei Nationale de Resurse Minerale, Mihai Ianas. El a fost cumparat de Frank Timis, dovada ca nici nu a mai stat dupa ce a facut concesionarea zacamantului din Rosia Montana si nu numai pe 20 de ani pe simbolica suma de 3 milioane de dolari. A dat aurul pentru 3 milioane de dolari, dupa care a si devenit director al lui Frank Timis pentru prospectiuni.

Acest Ianas este autorul proiectului Rosia Montana, a folosit agentia ca pe propria lui institutie in favoarea lui si a investitorilor, in niciun caz nu in favoarea statului. Au mai fost niste directori de la Minvest Deva carora in urma cu 5 ani de zile li s-au deschis dosare penale pentru pagubirea statului dupa ce au intrat in asociere cu aceasta firma a lui Frank Timis care se numea EuroGold la inceput, dar dosarele au fost ingropate la ordin politic, nu s-a mai facut cercetarea mai departe.

Care e cea mai importanta batalie pe care ati castigat-o in lupta cu Gold Corporation?

Devenisem purtatorul de steag al opozitiei fata de acest proiect. Și ei s-au mai intarit, si-au adus specialisti pe PR, pe manipulari, pe mass-media, etc, de au ajuns in stadiul actual. In vremea aia m-au dat in judecata, sunt singurul jurnalist dat in judecata de ei, motivul fiind pentru vatamarea imaginii si prestigiului companiei. Au facut 35 de pagini cu citatele cele mai furibunde si au cerut 2 miliarde jumate de lei vechi, dar au pierdut. A fost o batalie importanta castigata.

In ce constau presiunile companiei asupra localnicilor?

Presiunile companiei au fost constante si sufocante, cu tot felul de minciuni, de diversiuni, de manipulari, reprezentantii companiei le spuneau localnicilor “daca nu va vindeti casele vi le va confisca statul si nu o sa va dea niciun leu, uite va platim tot, inclusiv ce aveti in livada - perii se vand cu un milion, merii cu un milion jumate, nucii, 2 milioane”. S-a ajuns pana la situatia aberanta in care oamenii se duceau la un nuc, taiau 20 de crengi si le infingeau in pamant, iar astia veneau si le numarau ca nuci, desi stiau ca sunt crengi, dar faceau orice sa ii determine sa plece, asa ca inchideau ochii. Asa s-a ajuns ca oamenii cei mai multi au vandut, 80% dintre ei au vandut. As spune ca 80% dintre acestia 80% sunt in cartierul Recea din Alba iulia, unde compania a concesionat un teren cu 3 dolari mp si a construit case. Oamenii s-au gandit ca ajung la oras, isi vor da copiii la scoli in Alba Iulia, vor trai mai bine, ca la oras. Dar, astazi, este o drama in randul acestor oameni care traiesc in cartierul Recea, deoarece cei mai multi dintre ei nu mai au bani, n-au locuri de munca, Gold Corporation nu ii mai primeste la Rosia Montana sa faca naveta, reprezentantii companiei le-au promis ca vor interveni la primarie sa le ofere slujbe, dar cand se duc li se spune ca au si ei somerii lor. Au fost mintiti ca li se vor pune termopane, au cele mai firave usi, unii au cazut din pod in casa, spatiile din curti sunt caricaturale fata de ce gradini au avut ei. Cand a plouat, canalizarea subdimensionata a dus la inundarea beciurilor, placile decorative s-au spart. Este o lucrare de mantuiala, intrucat compania a construit cu firme agreate de primarie, poate firme infiintate atunci pe loc fara experienta in constructii, de asta a iesit ce a iesit. Oamenii regreta ca au vandut. Au mai ramas 20% in Rosia Montana, poate jumatate dintre ei ar fi dispusi sa-si vanda si ei casele, dar compania nu mai cumpara deocamdata, insa ceilalti 10% sunt hotarati sa ramana.

Cifrele sunt orientative, nu a facut cineva o cercetare, dar exista un nucleu dur de rosieni cu pamanturi in zona industriala care nu vor sa-si vanda proprietatile nici pentru un miliard de euro, cum zic ei.

Cititi articolul in intregime pe Think Outside The Box


Categorii: Articole | 19.08.2011


1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (2 votes, average: 5 out of 5)
Loading ... Loading ...
Afisari: 396

Comentarii

proiect realizat sub amprenta:
bcr toyota alpha bank
initiatori:
parteneri:
parteneri media:
jocuri fotbal Jocuri de gatit jocuri fotbal
sustinem:
Lume Buna - Partea frumoasa a lumii din jurul tau
Cod Verde Case-Ecologice Stop CO2
 
web development by Filip NET
design by Olivia Design