Sase specii de broaste au fost redescoperite in Haiti
Mai multi iubitori de natura din Statele Unite au descoperit, in padurea tropicala din Haiti, cateva broaste autohtone ce apartin unui numar de sase specii despre care se credea ca au disparut in urma cu 20 de ani, au anuntat acestia pe 11 ianuarie. 
Cercetatorii, care faceau parte din cadrul Conservation International (CI), o organizatie americana privata destinata conservarii speciilor, si din cadrul Amphibian Specialist Group (ASG), un grup specializat in protejarea amfibienilor, au facut aceasta descoperire in cadrul unei expeditii.
Potrivit AFP, acesti cercetatori au explorat o zona muntoasa izolata din sud-vestul statului Haiti, fiind coordonati de Robin Moore, expert in amfibieni in cadrul ASG.
Unul dintre obiectivele principale ale acestei expeditii era acela de a regasi broasca Eleutherodactylus glanduliferoides, care nu a mai fost vazuta de 25 de ani, si sa realizeze o evaluare a populatiilor celor 48 de specii de amfibieni specifice statului central-american.
Desi nu au reusit sa gaseasca broasca pe care o cautau, expertii in biodiversitate au descoperit specimene din cele sase specii pe care le credeau disparute, cum ar fi “broasca lui Mozart” (Eleutherodactylus Amadeus).
Aceasta broasca este foarte mica, lungimea sa ajungand abia la 2,5 cm, iar numele i se datoreaza faptului ca scoate suieraturi ce seamana cu niste note muzicale.
Ceilalti batracieni redescoperiti sunt “broasca ventriloca Hispaniola” (Eleutherodactylus dolomedes), “broasca cu glande La Hotte” (Eleutherodactylus glandulifer), care are ochii de culoarea safirului, si “Macaya patata” (Eleutherodactylus thorectes), una dintre cele mai mici broaste din lume (1,51 cm lungime).
Ultimele doua specii redescoperite sunt “Hispaniolana incoronata” (Eleutherodactylus corona) si “Macaya scormonitoare” (Eleutherodactylus parapelates), care are pete portocalii pe picioare.
Sursa: IntactNews
Categorii: Stiri Externe | 12.01.2011
Comentarii
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
![]() |
Jocuri de gatit | ![]() |
|
![]() |
|
|
![]() |
||
|
|
|
![]() |
|
||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |































-ro.png)



