Calculeaza amprenta de carbon, Emisii CO2, incalzirea gloabala a planetei, ce poti face tu?, salveaza planeta prin lucruri mici

Familia Regala britanica, acuzata de cruzime pentru caciulile de blana

Regina Marii Britanii si Ducesa de Cornwall au fost criticate de sustinatorii drepturilor animalelor pentru ca au purtat caciuli de blana in ziua de Craciun, relateaza luni Daily Mail. Caciulile rusesti purtate de acestea in timpul unei slujbe desfasurate la Sandringham erau croite din mai multe feluri de blana de vulpe, sustin expertii. Caciula de cazac a Camillei era croita dintr-o blana mai veche, ce ii apartinuse mamei acesteia. regina_mb

‘Ma minunez in fata acestei manifestatii ostentative de cruzime. Sa iti etalezi blanurile in 2010 - asta chiar ca spune ceva neplacut despre persoana care le poarta’, a spus Andrew Tyler, directorul Animal Aid.

Un purtator de cuvant al Reginei a declarat ca aceasta nu a putut spune cu precizie daca palaria crem si gulerul asortat purtate de Maiestatea Sa erau de blana adevarata, insa expertii au fost convinsi de acest lucru.

Nu este prima data cand Regina poarta haine de blana. In plus, majoritatea vesmintelor sale oficiale sunt impodobite cu blana de hermina.

Anul trecut, Camilla a atras furia iubitorilor de animale dupa ce a purtat blana cu ocazia a doua vizite oficiale in Canada. Prima data, obiectul maniei acestora a fost un fular din blana de iepure gri. Apoi, ducesa s-a impodobit cu o pelerina lunga pana in pamant, captusita cu blana de vulpe cenusie.

In acelasi an, dupa o campanie indelungata, crescatoriile de animale pentru blana din Marea Britanie au fost scoase in afara legii. Totusi, importul de blana este legal. In China, in prezent principalul exportator de blana din lume, milioane de animale ucise pentru blana sunt adesea jupuite de vii, relateaza organizatia People for the Ethical Treatment of Animals (PETA).

Un purtator de cuvant al organizatiei a declarat: ‘Marea Britanie este o natiune de iubitori de animale si mai mult de 90% dintre britanici refuza sa poarte blanuri. Speram ca Maiestatea Sa va alege sa poarte vesminte mai umane pe viitor, vesminte care reflecta cu adevarat valorile poporului britanic’.

Sursa: ImpactNews


Categorii: Stiri Externe | 27.12.2010


1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...
Afisari: 624

Comentarii

proiect realizat sub amprenta:
bcr toyota alpha bank
initiatori:
parteneri:
parteneri media:
jocuri fotbal Jocuri de gatit jocuri fotbal
sustinem:
Lume Buna - Partea frumoasa a lumii din jurul tau
Cod Verde Case-Ecologice Stop CO2
 
web development by Filip NET
design by Olivia Design