Calculeaza amprenta de carbon, Emisii CO2, incalzirea gloabala a planetei, ce poti face tu?, salveaza planeta prin lucruri mici

350 milioane de europeni, amenintati de cresterea nivelului oceanului

Cea mai mare parte a Europei se afla la o inaltime de cel mult zece metri deasupra nivelului curent al marii, de aceea doua treimi din orasele batranului continent ar putea fi in curand sub apa. In total, circa 350 milioane de personae sunt in pericol. O astfel de declaratie socanta a fost facuta de consilierul special pentru schimbarile climatice al Bancii Mondiale, Andrew Steer, la Conferinta privind schimbarile climatice de la Cancun. Ele sustine ca orasul, ca structura este vinovat in cea mai mare parte pentru incalzirea globala, revenindu-i 80% din energia consumata si 67% din totalul emisiilor de gaze cu efect de sera. image_wwater

‘Metropola reprezinta elementul central al problemei legate de schimbarile climatice, pentru ca 70% din orasele europene sunt foarte vulnerabile la nivelul de crestere a oceanelor’, a declarat Steer, prezentand raportul BM. El a amintit ca nu se afla intr-o situatie mai buna nici China, unde s-ar putea pomeni sub ape un teritoriu cu o populatie de 78 milioane de oameni, a spus expertul citat. In total, in zone vulnerabile la inundatii locuiesc aproximativ 350 milioane de persoane, a adaugat el.

Cu toate acestea, Steer a subliniat ca orasul in sine este vinovat in cea mai mare parte pentru incalzirea globala. Oraselor le revin 80% din energia consumata si 67% din totalul emisiilor de gaze cu efect de sera, a indicat el. ‘Cincizeci din cele mai mari metropole din lume reprezinta impreuna a doua mare economie din lume, dupa SUA.Emisiile a zece mari metropole sunt aproximativ egale cu cele ale Japoniei’, a explicat reprezentantul BM.

Anterior, cercetatorii estimasera ca in secolul urmator apa ar putea cuceri teritorii celor mai mari puteri maritime.Astfel, inca inainte de sfarsitul acestui secol, cea mai mare parte a Islandei, aproape intreaga Scotie si multe insule nordice vor fi acoperite de apa.

Inundatiile ameninta Danemarca si Olanda.Racirea Gulf Stream va duce la o perturbare a echilibrului termic in latitudinea nordica. Pe restul teritoriului Marii Britanii, Irlandei si, partial, in Canada, oamenii nu vor mai putea trai. Iar topirea ghetarilor in emisfera sudica ameninta statele insulare din Oceanul Pacific si din Oceanul Indian.

In general, unii oameni de stiinta considera ca omenirea ar trebui sa se pregateasca pentru ce este mai rau.Potrivit cercetatorilor de la Universitatea din Toronto /Canada/, nivelul Oceanului Atlantic in largul coastei New York-ului ar putea depasi nivelul actual cu 1,3-15 metri, in urma unui puternic efect gravitational generat in mare parte de topirea ghetarilor. Mai mult, savantii canadieni estimeaza ca locuitorii emisferei sudice a Pamantului ar trebui sa se pregateasca pentru cresterea nivelului marii cu 5-6 metri.

Sursa: ImpactNews


Categorii: Stiri Externe | 06.12.2010


1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...
Afisari: 224

Comentarii

proiect realizat sub amprenta:
bcr toyota alpha bank
initiatori:
parteneri:
parteneri media:
jocuri fotbal Jocuri de gatit jocuri fotbal
sustinem:
Lume Buna - Partea frumoasa a lumii din jurul tau
Cod Verde Case-Ecologice Stop CO2
 
web development by Filip NET
design by Olivia Design