Calculeaza amprenta de carbon, Emisii CO2, incalzirea gloabala a planetei, ce poti face tu?, salveaza planeta prin lucruri mici

Un deputat independent vrea organizarea unui referendum impotriva folosirii cianurii la Baia Mare

Deputatul independent Catalin Chereches a anuntat, luni, ca va demara, pe 15 aprilie, o campanie de strangere de semnaturi pentru organizarea unui referendum impotriva folosirii cianurii la Baia Mare.

rosia-montana-vt
”Chiar daca autoritatile locale ne asigura de respectarea legii, cei care decid trebuie sa fie baimarenii. In ceea ce ma priveste, protectia mediului si sanatatea baimarenilor au fost si au ramas o prioritate pentru mine. (…) La zece ani de la accidentul ecologic din Baia Mare, cosmarul de atunci s-ar putea transforma intr-o alta realitate cruda. Cianura revine in actualitate din cauza inconstientei administratiei locale, precum si a lipsei de transparenta din cadrul Primariei Baia Mare”, afirma deputatul intr-un comunicat citat de Agerpres.

Catalin Chereches a lansat si un apel la parlamentarii maramureseni sa il sustina in demersul sau de a readuce in atentia Parlamentului ”Initiativa legislativa privind interzicerea folosirii cianurii in minerit”, care ”zace prin sertare din anul 2008, desi majoritatea romanilor o sustin”.

Catalin Chereches spune ca initiativa prevede modificarea Legii Minelor printr-un amendament potrivit caruia ”activitatea miniera, bazata pe folosirea tehnologiei prin cianuri, in orice etapa a exploatarii aurului si argintului sa fie interzisa”.

“Dincolo de prezumtivele avantaje economice, cei care au dat girul unor proiecte precum ”Aurul” sau ”Rosia Montana” ar trebui sa se gandeasca la sanatatea baimarenilor, maramuresenilor, a celor din zona Rosia Montana. Autoritatile in drept ar trebui sa vada cum au fost emise, de-a lungul anilor, autorizatiile pentru functionarea acestei bombe ecologice, amplasata in mijlocul orasului. Iar, daca se accepta proiectul, conductele de hidrotransport vor traversa municipiul Baia Mare”, a incheiat Catalin Chereches.

Sursa: HotNews


Categorii: Articole, Stiri Romania | 12.04.2010


1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 votes, average: 5 out of 5)
Loading ... Loading ...
Afisari: 134

One Response to “Un deputat independent vrea organizarea unui referendum impotriva folosirii cianurii la Baia Mare”

  1. gigel Says:
    April 17th, 2010 la 10:45 am

    de ce nu contacteaza si alte forte politice si nu numai….
    academia romana,remus cernea…etc

Comentarii

proiect realizat sub amprenta:
bcr toyota alpha bank
initiatori:
parteneri:
parteneri media:
jocuri fotbal Jocuri de gatit jocuri fotbal
sustinem:
Lume Buna - Partea frumoasa a lumii din jurul tau
Cod Verde Mobinstal Stop CO2
 
web development by Filip NET
design by Olivia Design