Calculeaza amprenta de carbon, Emisii CO2, incalzirea gloabala a planetei, ce poti face tu?, salveaza planeta prin lucruri mici

Scandal in PE provocat de ecologisti pe tema cartofului genetic

Eurodeputatii ecologisti au denuntat marti la Strasbourg “precipitarea” presedintelui Comisiei Europene de a autoriza cultivarea cartofului modificat genetic, afisand in plenul Parlamentului European pancarte cu mesaje impotriva cultivarii unor astfel de produse, relateaza AFP. Ecologistii denunta politica “faptului implinit” la care a recurs Comisia Europeana.

pe
Eurodeputatii s-au ridicat in picioare in timpul unei sesiuni de intrebari adresate presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, si au afisat pancarte cu mesajul “Pentru o Europa fara organisme modificate genetic (OGM)”.  “Nu exista nici un motiv sa autorizam acest cartof modificat genetic, nu avem nevoie de el”, a declarat copresedintele grupului ecologistilor, Rebecca Harms.

“Salut entuziasmul grupului vostru. Aveti o pozitie foarte vehementa impotriva OGM, este dreptul vostru”, a afirmat Barroso, “personal, nu am nici o parere, pro sau contra”.

“Comisia respecta sfaturile Agentiei europene pentru securitate alimentara (ESA). Daca nu sunt elemente care sa demonstreze ca exista un risc pentru sanatate sau pentru mediu, ne simtim obligati sa le autorizam in conformitate cu angajamentele noastre fata de OMC”, a precizat el.

Comisia a autorizat pentru prima oara in ultimii 12 ani cultura unei plante modificate genetic, un tip de cartof produs de grupul german BASF, destinat industriei hartiei, provocand nemultumirea ecologistilor.

Barroso nu a vrut sa declare daca vor fi acordate alte autorizatii de cultivare a OGM, inaintea unei dezbateri prevazute in vara pe tema autorizarii cultivarii si a comercializarii.

Bruxelles-ul se pregateste sa inainteze guvernelor statelor europene cereri de autorizare pentru cultivarea porumbului BT 11 al grupului elvetian Syngenta si BT 1507 al grupului american Pionner.

Or, tarile membre UE sunt foarte divizate in privinta cultivarii organismelor modificate genetic, a afirmat Barroso. Daca nu se va intruni o majoritate, Comisia trebuie sa ia o decizie privind autorizarea acestora. CE a decis “in unanimitate” sa aprobe cultivarea cartofului modificat genetic Amflora “deoarece toate problemele stiintifice au fost solutionate”, a precizat Barroso.

Tarile care se opun cultivarii trebuie sa adopte o clauza de salvgardare care trebuie sa fie “motivata”. Sase tari - Franta, Germania, Austria, Luxemburg, Ungaria, Grecia - au recurs la aceasta masura pentru a interzice cultura de porumb de tip MON 810.

Sursa: Mediafax



Categorii: Articole, Stiri Externe | 10.03.2010


1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...
Afisari: 174

Comentarii

proiect realizat sub amprenta:
bcr toyota alpha bank
initiatori:
parteneri:
parteneri media:
jocuri fotbal Jocuri de gatit jocuri fotbal
sustinem:
Lume Buna - Partea frumoasa a lumii din jurul tau
Cod Verde Case-Ecologice Stop CO2
 
web development by Filip NET
design by Olivia Design