Calculeaza amprenta de carbon, Emisii CO2, incalzirea gloabala a planetei, ce poti face tu?, salveaza planeta prin lucruri mici

O invazie a elefantilor provoaca o migratie in masa in Angola

Aproape toti cei 4.000 de locuitori ai unui sat din sudul Angolei au fugit in Namibia dupa ce un grup de elefanti salbatici au patruns in localitate in weekend, distrugandu-le fermele si zeci de locuinte, a declarat marti un oficial local, citat de Reuters.

elefanti
Seful administratiei din satul Mucusso a declarat ca nu au existat victime in urma acestei ‘lupte dintre om si fiara’. ‘Situatia din Mucusso este ingrijoratoare. Suntem martorii unui conflict intre populatie si animale’, a declarat Manuel Jamba pe postul Radio Nacional de Angola, precizand ca localnicii fac tot ce pot pentru a supravietui.

El a spus ca elefantii salbatici provin din Botswana, una din primele destinatii din lume in materie de observare turistica a faunei salbatice, si a facut apel la guvernul angolez sa captureze animalele ajunse accidental in tara in care mare parte a faunei a pierit in timpul razboiului civil de trei decenii.

Razboiul civil a avut un impact devastator asupra populatiei de elefanti din Angola, astfel incat acest stat a ajuns in situatia de a solicita Africii de Sud sa-i acorde sprijin in repopularea parcurilor sale nationale.

Peste 100.000 de elefanti, mii de rinoceri si bizoni au fost ucisi in timpul luptelor dintre trupele guvernamentale angoleze si rebelii principalului partid de opozitie, Unita, in timpul razboiului civil de 27 de ani care a luat sfarsit in 2002.

Animalele care nu au pierit calcand accidental pe mine sau in urma tirurilor militare au cazut prada braconierilor sau satenilor care le-au vanat pentru hrana in conditiile in care natiunea africana era devastata de foamete.

Chiar si simbolul national al Angolei, antilopa neagra, aproape ca a disparut ca specie in timpul razboiului civil, considerat a fi unul dintre cele mai mari masacre asupra faunei salbatice din ultimul secol.

Sursa: Agerpres


Categorii: Articole, Stiri Externe | 10.03.2010


1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...
Afisari: 66

Comentarii

proiect realizat sub amprenta:
bcr toyota alpha bank
initiatori:
parteneri:
parteneri media:
jocuri fotbal Jocuri de gatit jocuri fotbal
sustinem:
Lume Buna - Partea frumoasa a lumii din jurul tau
Cod Verde Mobinstal Stop CO2
 
web development by Filip NET
design by Olivia Design