Miki versus, ziua 1

Jurnal
Stim cu totii ca e la moda sa fii eco, citim diverse articole in reviste, vedem la stiri ce copaci a mai plantat un ONG sau altul, ii admiram pe biciclisti, folosim un ton foarte declarativ cind ii criticam pe altii.

Si totusi, parcam in continuare pe pistele dedicate biciclistilor, aruncam chistoacele de tigari pe geamul masinii, tiparim sute de pagini pe care apoi le uitam in imprimanta.

Mi-am propus ca in fiecare zi, timp de o saptamana, sa aleg cite o persoana (mai mult sau mai putin intamplatoare) si sa incerc sa aflu ce reprezinta pentru ea notiunea eco - ce stim noi de fapt despre ecologie, cit de atenti suntem cu mediul si cit suntem de dispusi, de fapt, sa ne schimbam viata adoptand obieceiuri mai putin daunatoare mediului in care traim.

Ziua 1 - Luni, 3 august - Am pasit cu dreptul !

Am inceput cu mama, doar ea iti ghideaza primii pasi in viata si iti inoculeaza primele notiuni despre… orice. Toata copilaria mi-am dorit sa zac in pijamale in varful patului la televizor sau cu o carte in mina si mi-am promis ca, atunci cind voi fi mare, sa-mi petrec weekendurile in pijamale. Si care e primul lucru pe care-l fac acum cind ma trezesc, inainte de a bea cafeaua? Fac patul, ma spal, ma pieptan, toata rutina pe care mama sa straduia sa mi-o impuna ca pe o a doua natura (pisalogeala care ma innebunea in fiecare zi…). M-a dadacit cu multe, dar mai ales cu “nu arunca hartia pe jos, pe geamul masinii, pune-o la gunoi. Da, marul poti sa-l arunci in padure, e biodegradabil, ingrasa pamantul, ca frunzele.” Nu intelegeam mare lucru atunci, dar mi-a intrat in reflex, cu mult inainte sa inteleg de ce era gestul corect.
Am vorbit zilele trecute cu ea despre proiectul de la StopCO2.ro si era foarte incantata de initiativa.

Mama e destul de educata si ancorata in realitatea cotidiana incat sa inteleaga in mare conceptul eco. Surpriza insa, pentru asa o gospodina desavarsita, termenul eco in alimentatie e un mister si o chestie aparent complicata si scumpa. In plus, confunda alimentele bio cu cele eco si cu celelalte ramuri derivate de aici.

A fost usurata cind i-am explicat ca de fapt ea e printre cei mai convinsi “eco” cind vine vorba de alimentatie, pentru ca e tare mandra de gradina ei de zarzavaturi si cauta cu minutiozitate producatorii (sau mai bine zis intermediarii) de produse de sezon, locali, pentru ca produsele i se par mai sanatoase si mai naturale. Evita produsele conservate, doar se ocupa in fiecare toamna de prezervarea legumelor pt iarna.

Da, sunt mandra de mama mea si ma rusinez cu proastele mele obiceiuri. Ea stinge lumina INTOTDEAUNA cind paraseste o incapere, chiar daca asta presupune uneori ca te-a lasat pe tine pe intuneric gata sa-ti rupi gatul incercand sa-ti croiesti drum, fara armele naturalale ale pisicii (care isi gaseste de lucru intre picioarele tale exact in momentul in care incerci sa-ti imaginezi unde naibii e intrerupatorul si te intrebi de ce n-oi fi impins tu scaunul sub masa cind te-ai ridicat).

Pazeste cu indarjire dulapul cu hartie de la birou (doar ea are cheia), chiar daca acesta geme sub greutatea topurilor. Foloseste fiecare petic de hartie pentru notite si se asteapta sa faci la fel. Ba te si convinge ca, daca printezi fata verso un document pe care TREBUIE NEAPARAT sa-l printezi (si aici nu intra horoscopul sau vreo reteta), iti e si tie mai usor sa transporti jumatatate de cantitate de hartie. Cred ca vede in fiecare foaie irosita o ramurica din copacii din curtea ei.

Mama foloseste cu zgarcenie detergentii si consumabilele de casa. Ea inca mai curate oalele arse cu cenusa ! “Mihaela, faceti mereu gratare in weekend, cenusa ramasa e minunata, ieftina si ECOLOGICA”.

N-am incercat s-o conving sa schimbe si mai multe obiceiuri, ci sa incerce ea la randul ei sa-i convinga pe altii de corectitudinea gesturilor ei si poate sa-i si corecteze cu insistenta si rabdarea ei. Sigur, mama nu face toate astea dintr-o convingere profund ecologica. Sau doar din motivul asta.  Le face dintr-o combinatie de economie financiara (fiecare leu economisit se aduna cu altul si cu altul..), dintr-o teama viscerala de risipa (”altii n-au ce sa manance si cu ce sa se imbrace, nu-i pacat sa irosesti?”), dar si din grija pe care o poarta mediului care o inconjoara.

Si, pina la urma, oricare ar fi motivatia care ne mana, cred ca rezultatul final e cel care conteaza. Multe gesturi mici (bune sau rele) se transforma intr-un gest mare . Doar si oceanul e compus din niste stropi. Multi…

Miki
voluntar StopCO2.ro