Captarea şi stocarea carbonului? Nu sub preşul meu!

Pluteşte prin aer şi prin presă de câteva luni un zvon: că s-ar putea sa avem instalaţie de captare şi stocare geologică a carbonului (în engleză „carbon capture and geological storage” - CCS) în România. Şi, zvon sau nu, cred că publicul trebuie să ştie despre asta, pentru că nu este vorba numai o decizie a „specialiştilor”, întrucât tot ceea ce se întâmplă în ţara asta ne afectează direct veniturile, sănătatea şi viitorul.

Mai întâi să vedem, pe scurt, ce înseamnă CCS. Comisia Europeană spune aşa: „captarea şi stocarea geologică a carbonului este o tehnică prin care este captat dioxidul de carbon provenind de la surse mari de poluare, este comprimat şi transportat într-un spaţiu de stocare potrivit, unde este injectat sub pământ. Tehnica are un potenţial semnificativ pentru combaterea schimbărilor climatice, atât în Europa, cât şi la nivel internaţional, în special în ţările care deţin rezerve mari de combustibili fosili şi care se confruntă cu o creştere rapidă a cererii de energie”.
(sursa: Comisia Europeană, DG Mediu).

Bun, ce înseamnă de fapt CCS şi cum se motivează utilizarea acestei tehnologii. Practic, majoritatea guvernelor şi experţilor care susţin tehnologia afirmă că, pentru a preveni o creştere a temperaturii medii globale cu peste 2 C (limita de creştere stabilită de Grupul Internaţional pentru Schimbări Climatice pentru ca acestea să nu producă efecte catastrofale la nivel planetar), trebuie să facem, cu toţii, tot ce este posibil pentru a reduce emisiile. Tot ceea ce este posibil nu este însă în întregime durabil sau benefic pentru mediu şi oameni. Spre exemplu, alături de CCS, considerat „un rău necesar”, este pusă, în acelaşi context, şi energia nucleară. De ce spun că tehnologia nu este durabilă şi favorabilă combaterii schimbărilor climatice? Păi să o luăm pe rând:

- nu contribuie practic la reducerea emisiilor, ci doar înmagazinează CO2 sub pământ (de obicei în zăcăminte epuizate de petrol şi gaze şi în acvifere saline adânci), pe termen nelimitat, fără ca acesta să fie folosit în vreun fel ulterior;

- nu încurajează reducerea emisiilor de CO2 ci, din contră, susţine mai degrabă ideea că putem să continuăm să producem şi să utilizăm energia la fel de prost ca şi până acum, pentru ca avem unde să ascundem gunoiul aferent. Pe termen mediu şi lung este exclus ca CCS să fie o soluţie pentru schimbările climatice;

- este o tehnologie foarte nouă, prin urmare nu este testată realmente şi nu se cunoaşte cu exactitate cum se comportă gazul stocat în subteran, ce se poate întâmpla dacă există scurgeri etc.

- este extrem de costisitoare, probabil cea mai costisitoare metodă de „reducere” a emisiilor existentă. Ca să vă faceţi o idee: Uniunea Europeană doreşte să finanţeze 10-12 astfel de proiecte experimentale în Statele Membre, cu aproximativ 6-7 miliarde de Euro în total, fiind necesară co-finanţarea lor cu încă aproximativ 10 miliarde de euro (articol complet aici: http://www.euractiv.com ). Aceste costuri vor conduce practic la creşterea substanţială a preţului energiei care este produsă în condiţiile respective.

- implementarea tehnologiei CCS este îndelungată şi nu sprijină în timp util reducerile de emisii. De exemplu, recent, reprezentanţii companiei suedeze Vattenfall care implementează proiectul CCS pentru o centrală nouă din Germania (Schwartze Pumpe), au declarat că, de fapt, centrala emite acum CO2 direct în atmosferă, întrucât nu a fost obţinută autorizaţia necesară pentru introducerea emisiilor în subteran (care trebuia să înceapă în martie-aprilie 2009), din cauza îngrijorării locuitorilor privind riscurile tehnologiei.
(sursa aici: http://guardian.co.uk )

- consuma cantităţi însemnate de energie pentru comprimarea CO2, producând, astfel, şi mai multe emisii de CO2.

Iar argumentele de mai sus sunt numai câteva dintre cele existente. De aceea este o dilemă, actualmente, să decidem care este prima prioritate pe listă: captarea si stocarea emisiilor sau reducerea durabilă a emisiilor. Susţinătorii CCS vorbesc despre acea reducere cu orice preţ a emisiilor care ajung în atmosferă, ţinând cont că statelor care acum se dezvoltă rapid (India, China, Brazilia) nu li se poate refuza dezvoltarea, iar aceasta înseamnă creşterea consumului de energie, care nu poate fi asigurată destul de repede numai din surse regenerabile.

Dar să ne întoarcem la România. Avem deja un grup de cercetători care se ocupă de investigarea potenţialului pentru CCS în România şi „visează” la un astfel de proiect la noi, avem conferinţe pe această temă, negocieri guvernamentale interne şi la nivel european. Şi pentru ce? Pentru ca Turceni, Rovinari şi încă nişte mamuţi industriali ce functioneaza la randamente foarte scazute si cu un impact ridicat asupra mediului să producă energie din cărbune, cu aceleaşi instalaţii vechi şi cu aceleaşi pierderi financiare (dacă nu cumva mai mari) încă 40 de ani de-aici înainte . Sau, mai rău, pentru ca proiectele pentru producerea energiei cu adevărat verzi (adică din surse regenerabile), să fie private de fonduri care sunt dirijate, în acest timp, către găuri negre. Sau ca să ne prefacem în continuare că nu suntem noi de vină, că emisiile vin de la nişte fabrici mari şi noi nu avem nici o putere asupra lor, şi că până la urmă totul o să fie bine.

În aceste condiţii, când sunt întrebată dacă sunt de acord cu CCS, răspunsul este „Nu din banii mei”. Fondurile, resursele umane, tehnologia, timpul, pot fi folosite cu mai mult succes pentru a transforma monştrii CO2 pe care îi deţinem în tehnologie verde şi pentru a economisi energia. Şi orice încercare de a deturna aceste resurse către preudo-soluţii, cum este CCS, afectează direct capacitatea noastră de a supravieţui următorilor 100 de ani.

¹ Să reţinem că în următoarele 3 luni Guvernul a decarat că va şterge datoriile a 35 de CETuri (deci a producătorilor de energie) în valoare de 1,1 miliarde lei, adică peste 260 milioane de euro
(sursa aici: http://www.mediafax.ro )

Eliza Teodorescu
presedinte RAC-Ro