Pieton cu prioritate
• O nouă dorinţă, o nouă idee, o nouă speranţă
Dorinţa de a trăi într-un oraş cât mai puţin poluat, în care să existe cât mai multe zone în care să ne putem plimba liniştiţi cu copiii, în care aceştia să aibă cât mai multe posibilităţi de a-şi petrece timpul benefic, constructiv prin activităţile care se vor desfăşura pe artera principală au determinat Asociaţia “Iubim Natura” să iniţieze un nou proiect intitulat „Pieton cu prioritate”. Scopul acestuia este interzicerea traficului rutier, sâmbata şi duminica, în centrul oraşului Bacau (pe strada Mărăşeşti, de la statuia lui Ştefan cel Mare până la Casa de Asigurari de Sănătate).
• De care parte eşti?
Opinii? Ca întotdeauna pro şi contra.
Cei ce aderă o fac probabil din nostalgia unui trecut în care se bucurau de posibilitatea unei noi destinaţii de plimbare, în care reuşeau să fie deasupra tehnologizării epocii moderne şi măcar în weekend se dovedeau prioritari pentru autorităţi ca pietoni. O fac probabil dintr-o conştiinţă mai adâncă ce înclină spre spiritul ecologic şi care se bucură la ideea posibilităţii respirării în centru măcar pentru două zile.
Cei ce se împotrivesc o fac dintr-o inerţie la schimbare, dintr-o percepţie laică ce le spune că nu îşi vor mai putea ambala decapotabila sau claxona maşina miresei pe artera principală, dintr-o frică nejustificată ce le spune că maşinile nu vor mai încăpea pe rutele alternative.
• Beneficii
Dar adepţilor şi contestatarilor le spunem că orice temere este nejustificată - stoparea traficului ar urma să se facă numai la sfârşitul săptămânii când activitatea de serviciu este mult redusă neperturbând activitatea şoferilor care s-ar deplasa în interes de serviciu deschizând în schimb multiple posibilităţi pentru desfăşurarea de multiple alte activităţi recreative (cultural-artistice, sportive s.a.). Este suficient numai să ne amintim bogăţia acestor tipuri de activităţi în zilele speciale ale oraşului când părinţi şi copii, colegi şi prieteni se plimbau nestingherit pe „strada mare” în lanţuri umane mai largi şi asistând la diverese manifestări artistice.
Beneficiile educaţionale şi civice ale unei astfel de iniţiative sunt de netăgăduit. Şcolile ar avea posibilitatea desfăşurării unor activităţi ce ar necesita manifestări în aer liber, elevii ar fi încurajaţi să socializeze într-o ambianţă ce reuneşte distracţia şi educaţia, părinţii şi-ar redescoperi copiii dincolo de zidurile şcolilor, într-o atmosferă educaţională dar şi eliberatoare.
Şi poate acesta ar fi primul pas prin care oamenii ar deveni în mod practic mai conştienţi de beneficiile mersului pe jos sau al deplasării pe bicicletă, de beneficiile pe plan medical şi ecologic (în ce ordine doriţi să le plasaţi) pe care adoptarea unui astfel de comportament le-ar atrage pe termen scurt şi lung.
Asociaţia „Iubim Natura” vă invită să mergeţi natural. Walk this way!
Sursa:
Asociatia Iubim Natura
Categorii: Articole, Azi ma simt verde | 23.07.2009
Comentarii
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
![]() |
Jocuri de gatit | ![]() |
|
![]() |
|
|
![]() |
||
|
|
|
![]() |
|
||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |































-ro.png)



