„Salvatorii de balene” ca animale sociale

Ecologist sau nu, inevitabil fiecare individ are un cerc de prieteni, un partener de viaţă, părinţi, rude, vecini. Pentru cei care sunt preocupaţi de modul în care comportamentul lor zilnic afectează mediul, relaţia cu oamenii apropiaţi poate deveni problematică - cu toţii se întreabă de ce vor oamenii ăştia, aşa de încăpăţânaţi, să fie cu orice preţ mai speciali decât ceilalţi şi să salveze (tocmai) ei Pământul. Când încerci să îi convingi pe ceilalţi să schimbe ceva din comportamentul propriu lucrurile devin şi mai interesante, pentru că nu ştii niciodată la ce să te aştepţi. De cele mai multe ori oamenii sunt rezistenţi la schimbare… cel puţin în primele câteva luni.

În ultima vreme mi-au ajuns la urechi tot felul de poveşti despre comportamentul ecologist şi reacţia pe care o produce din partea celorlalţi. Exemplu:
Dimineaţa în baie:
- Termin imediat… mă spăl pe dinţi!
- Păi de ce curge apa?
- Pentru că MĂ SPĂL!?!!
- Păi n-ai nevoie să curgă apa degeaba tot timpul…
- Mmmblllggrr…
- Închide şi tu apa aia…
- Mă laşi şi pe mine să mă spăl liniştit pe dinţi măcar în dimineaţa asta?
- Nu, că arunci apa aiurea…
- (Iese din baie…) Nu crezi că sunt destul de stresat la serviciu şi sunt destul de grăbit şi de prost dispus ca să mă mai înnebuneşti şi tu cu chestii de tip „opreşte apa-stinge lumina-scoate ştecherul din priză”, că ştii că mă enervează că mă baţi la cap în fiecare zi cu chestia asta, şi nu înţeleg de ce trebuie să fiu tocmai eu omul perfect, şi în plus avem destui bani să plătim apa… Na, o să murim toţi odată şi odată, am chef să las apa să curgă în dimineaţa asta!! (Trânteşte uşa)
- Opreşte apa te rog… sau, după caz: Bine, lasă că vorbim diseară… sau OK, cum vrei…

Sunt sigură că toţi cei care interpretează acţiunile proprii prin prisma protecţiei medului au una sau mai multe persoane apropiate care nu-i înţeleg, din care măcar una reacţionează puţin agresiv, superior sau zeflemist, atunci când i se atrage atenţia că poate face lucrurile şi altfel decât e obişnuit.

Bun, se întâmplă, dar ce faci când se întâmplă? Păi sunt mai multe variante: laşi omul în pace, că e obosit, supărat, fără chef; laşi omul în pace, că eşti tu obosit, supărat, fără chef; îi explici de ce e mai bine să fie puţin ecologist, măcar o dată pe zi; ignori reacţia şi-i repeţi ce i-ai spus mai devreme; te întorci frumos pe călcâie şi abandonezi pentru că nu vrei să te cerţi cu nimeni; sau multe alte variante.

Cei care reuşesc, însă, să schimbe ceva la persoanele apropiate, indiferent de reacţia „subiectului”, înţeleg câteva aspecte esenţiale:
- fiecărui „salvator de balene” i-a luat ceva timp să devină ecologist şi, probabil, iniţial a crezut că-i o prostie sau n-a ştiut cu ce să înceapă;
- ceva timp poate să însemne câteva luni, până la câţiva ani;
- nimeni nu salvează balene din prima: mai întâi înţelege de ce trebuie salvate animalele astea (pe care oricum le vezi rar şi par destul de mari ca să aibă grijă de ele însele), apoi învaţă să înoate, apoi află pe unde se găsesc balenele; apoi se gândeşte la ce resurse are nevoie ca s-o facă (timp sau bani sau tot soiul de unelte, sau toate cele de mai sus) şi aşa mai departe.
- „salvatorii de balene” au cel puţin un prieten care le spune că balenele se simt foarte bine şi că salvarea lor e doar un tertip manipulator al unui comerciant de bărci care vrea să vândă mai multe produse.

Şi, cel mai important, oamenii îşi schimbă comportamentul cu greu, dar şi-l schimbă în final. Important este să găseşti argumentele potrivite şi să ai destul de multă răbdare şi convingere personală încât să îi laşi persoanei timpul de care are nevoie ca să se convingă singură.

Ecologia se învaţă, însă după aceea e ca mersul pe bicicletă - nu se mai uită niciodată.

Eliza Teodorescu
Presedinte RAC-Ro