Sezonul viitor se poarta “verde”
Un moment poate unic in istoria modei, care s-a alaturat miscarii ecologiste, si pune bazele unui trend care nu se va demoda nici sezonul viitor si nici peste cativa ani. Ba din contra, sa imbraci haine realizate din materiale vegetale si reciclate, care nu au fost tratate chimic si sunt biodegradabile devine in un must insotit de un scop nobil. Cu moda eco-compatibila, sa fii in pas cu moda capata o noua valenta, aceea de a fi frumoasa si pe dinauntru pentru ca te implici in mod activ si pe cat posibil la salvagardarea echilibrului planetei.
Trendul „slow-fashion” vizeaza tocmai realizarea unor colectii trans-sezoniere, care sa ii determine pe consumatori sa imbrace mai mult timp aceleasi haine. “Slow-fashion” pune accentul pe calitate, pe croiala simpla, pe alegerea unor culori neutre si mai ales pe materialele prietenoase cu mediul.
Gigantul H&M incearca sa aduca inovatii in industria textila si a pregatit pentru primavara 2009 o colectie „verde” realizata in bumbac, polyester si lana organica. Bumbacul si lana sunt obtinute de la hainele ramase din colectiile anterioare, iar polyesterul este realizat folosindu-se sticle de plastic reciclate. Pe langa acestea, H&M si-a propus sa contribuie la scaderea consumului de ambalaje din plastic si va lansa o linie de genti, dar si de ambalaje ecologice.
Creatorii de moda au experimentat numeroase solutii si pentru blugi, un articol popular si nelipsit din garderoba noastra. Nu toti stiu ca procedeul prin care sunt realizati blugii este unul extrem de neprietenos cu mediul, din cauza chimicalelor folosite. Del Forte Denim a preluat initiativa si a lansat campania ReJeneration prin care incurajeaza consumatorii sa schimbe o pereche de blugi vechi cu una noua ecologica, oferind o reducere de 10%. Insa cei care pot schimba cu adevarat comportamentul consumatorilor sunt companiile mari. Astfel ca Levi’s nu a stat pe ganduri si a creat linia Eco, jeansi fabricati cu bumbac organic, vopsele 100% naturale, nasturi din nuca de cocos si etichete din celuloza.
Pe plan local, exista o solutie la indemana pentru cei care doresc sa se imbrace „verde”. Ecolution este o companie americana care si-a deschis primul birou european chiar la Cluj-Napoca. Produsele sunt realizate din canepa organica europeana si din bumbac ecologic cultivat in India. Pe ecolution.com puteti vedea colectia extrem de variata, care include haine, genti, stofe, incaltaminte si accesorii pentru casa.
Nicoleta Apostol
voluntar StopCO2
Categorii: Articole, Fashion | 15.06.2009
Comentarii
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
![]() |
Jocuri de gatit | ![]() |
|
![]() |
|
|
![]() |
||
|
|
|
![]() |
|
||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |


(1 votes, average: 4 out of 5)




























-ro.png)



